CFR Cluj este în linie dreaptă pentru desemnarea antrenorului care-i va pregăti pe feroviari în sezonul viitor. Pe lângă cele două nume vehiculate până în prezent, Dan Petrescu și Edi Iordănescu, a apărut și varianta portughezului Toni Conceicao pentru a-l înlocui pe Daniel Pancu, cel care a adus echipa pe loc de cupă europeană și a preferat să plece la Rapid București.
O decizie privind numele noului antrenor va fi luată în cursul acestei săptămâni, „până joi”, după cum a afirmat președintele clubului Iuliu Mureșan.
„Suntem în discuții cu mai mulți antrenori, mai multe variante, dar nu pot să vă dau nume. Săptămâna viitoare ar trebui să decidem, până miercuri-joi, sper. Avem timp.
Toni Conceicao a avut trei „mandate” la CFR Cluj (aprilie – noiembrie 2009, decembrie 2015 – iunie 2016 și iulie 2018 – februarie 2019), cu 89 de meciuri.
Sub mandatul lui Conceicao, CFR Cluj a câștigat două Cupe ale României (2009 și 2016) și o Supercupă, acestea fiind singurele sale trofee obținute în afara Portugaliei. A fost selecționer al naționalei Camerunului (2019-2022), iar în prezent este liber de contract.


