CFR Cluj vrea și ea pe Cluj Arena. Iuliu Mureșan: „Stadionul e din banii tuturor, inclusiv din banii CFR-iștilor. Nu ar fi corect să fim blocați”

 

Președintele CFR-ului, Iuliu Mureșan, vrea ca și echipa sa să își poată juca meciurile de pe teren propriu pe Cluj Arena, stadionul pe care evoluează marea rivală din oraș, U Cluj. Șeful clubului din Gruia justifică această dorință a sa prin faptul că în prezent folosirea propriei arene, construite din fonduri private, presupune costuri foarte mari de întreținere.

În acest sens, Mureșan spune că s-a gândit chiar să facă o adresă oficială către Consiliul Județean, administratorul stadionului, argumentând cu faptul că există destule situații similare în România, dar și în străinătate, în care echipe din același oraș împart un același stadion.

„Sunt două echipe foarte bune acum în Cluj, pentru prima dată după părerea mea. U Cluj este o echipă foarte puternică, echilibrată, care în mod real emite pretenții la a câștiga campionatul. La noi problema e că, vedeți că dacă la București pe Arena Națională pot juca 3-4 echipe, nu știu câte, la nevoie, pe Arcul de Triumf la fel, la Craiova puteau juca, la Cluj nu se poate. De exemplu eu, având așa probleme, stadionul nostru, chiar dacă noi l-am făcut și este proprietate, pentru noi este păgubos, este greu de dus cheltuiala cu stadionul. Mi-ar plăcea să jucăm pe Cluj Arena, cum joacă în multe locuri, chiar și în România, echipe. Și să plătim și noi o chirie, cum plătește și U Cluj.

Și chiar mă gândesc să fac o cerere în acest sens Consiliului Județean, cu argumente foarte solide. Pe stadionul din Ghencea, al Stelei, joacă și FCSB, joacă și echipa națională, și alte echipe probabil, dacă ar cere. Nu sunt făcute din banii cluburilor. Noi am făcut stadionul din banii CFR-ului, banii clubului. Astea sunt din banii tuturor, inclusiv din banii mei, din banii CFR-iștilor. Deci nu ar fi corect să fim blocați. E un lucru pe care îl spun și cred că o să fac asta”, a spus Iuliu Mureșan, pentru Fanatik.

„Noi nu putem acum, la nivelul la care suntem din punct de vedere financiar, să întreținem nici gazonul. Nu ne permitem să punem acum un gazon hibrid, cum au pus ei, Consiliul Județean, că nu au fost banii clubului, încă o dată menționez. Ei dau o chirie lunară și atât. Și plătesc niște utilități pentru meci. Și e mult mai ieftin să faci așa decât să întreții un stadion, cum facem noi. Asta vă spun în mod cert, că am făcut calcule. Stadionul este mai modern decât al nostru. Gazonul e hibrid, e mult mai rezistent la climă, la frig.

Tu plătești doar pentru meci, câteva ore de funcționare, plus utilități. E mult mai rentabil pentru club. Chiar îmi doresc să fac această cerere. Chiar sunt curios, când le dau în brațe această cerere, ce o să facă cu ea”, a mai spus președintele grupării din Gruia.

Te-ar putea interesa și: