U-BT Cluj joacă, miercuri în BT Arena, un meci extrem de important împotriva celor de la Aris Salonic, în grupa B din EuroCup. Campioana României se află pe locul trei în clasament, cu șanse mari de calificare în play-off-ul competiției.
Antrenorul U-BT Cluj, Mihai Silvășan a declarat, marți, într-o conferință de presă, că echipa sa va avea un meci extrem de dificil cu Aris Salonic, formație care a înregistrat trei victorii consecutive în competiția europeană.
„Ne așteaptă un meci foarte greu, cu o echipă pe val. E o echipă în formă atât în EuroCup, cât și în campionatul Greciei. Au reușit să câștige ultimele trei meciuri din EuroCup cu niște prestații destul de convingătoare. Comparând meciul de mâine cu cel din tur, acestea nu prea au foarte mare legătură, pentru că ei au patru jucători noi față de atunci. Unii au revenit după accidentări, iar conducătorul de joc Stark a fost adus recent. Va fi cu totul alt meci. Apărarea agresivă și tranziția îi caracterizează, iar dacă ne uităm la statisticile din EuroCup, sunt prima echipă din punct de vedere defensiv, ceea ce ne face să ne gândim că trebuie să avem un joc extrem de bun din punct de vedere al execuției în atac pentru a ne da șanse să câștigăm. Evident, acesta este scopul nostru și ne dorim să începem noul an cu o victorie în EuroCup și sper să reușim asta miercuri. E la îndemâna noastră și cred că putem face asta, însă va trebui să facem un meci bun și să dăm 100% atât fizic, cât și mental.
Rezultatul este extrem de important în fiecare meci. Mai avem cinci meciuri de jucat și le-am spus băieților că trebuie tratate ca o finală. Nu vreau să facem calcule. Nu ne gândim pe ce loc terminăm, că va fi 3, 4, 2 sau 1. Noi trebuie să rămânem 100% concentrați și să dăm tot ce avem mai bun la fiecare meci. Ne dorim să terminăm cât mai sus și vom vedea ce va fi la final.
Aportul publicului este extrem de important întotdeauna și îi așteptăm într-un număr cât mai mare să ne susțină mai ales în momentele grele și sper ca la final să ne putem bucura împreună, a spus Mihai Silvășan înaintea meciului cu echipa greacă.
Meciul dintre U-BT Cluj și Aris Salonic se joacă miercuri, 10 ianuarie, de la ora 19.00 în BT Arena, și va putea fi urmărit în direct și pe Prima Sport 3.
Înaintea acestei partide, U-BT Cluj se află pe locul 3 în clasamentul grupei B, cu 9 victorii și 4 înfrângeri, în timp ce formația din Salonic este pe 5, cu un bilanț de 6-7.