BT Arena din Cluj va găzdui Europeanul de judo din 2027!

 

Federația Română de Judo a fost anunțată, oficial, de Uniunea Europeană de Judo că va organiza CE de echipe mixte, ediția 2027. Punctele obținute la competiție vor influența direct clasamentele mondiale și calificarea la Jocurile Olimpice. Evenimentul va fi găzduit de Cluj-Napoca, în BT Arena, una dintre cele mai moderne săli polivalente din țară.

“Atribuirea organizării Campionatului European Echipe Mixte Seniori 2027 de către EJU, prin președintele Dr. László Tóth, reprezintă o recunoaștere clară a profesionalismului, credibilității și capacității organizatorice demonstrate de Federația Română de Judo în ultimii ani.

Importanța acestui eveniment este amplificată de faptul că ediția din 2027 se desfășoară cu un an înaintea Jocurilor Olimpice, într-un moment în care toate națiunile de top vor lupta pentru puncte decisive în clasamentele olimpice și mondiale, clasamente care vor influența direct calificarea și poziționarea echipelor naționale pe scena internațională”, a anunțat Federația Română de Judo.

 FRJ a subliniat că faptul că România va găzdui CE reprezintă un vot de încredere pentru țara noastră, care nu trebuie, sub nicio formă, trecut cu vederea: “Organizarea Campionatului European de Seniori – Echipe Mixte consolidează poziția României pe harta marilor competiții europene și marchează un pas esențial în dezvoltarea relațiilor internaționale dintre FR Judo și forurile continentale și mondiale, confirmând rolul activ și respectat al României în structurile de conducere ale judoului european.”

Te-ar putea interesa și: