BT Arena a înregistrat, în 2024, cele mai mari venituri din istoria sa!

 

BT Arena, sala polivalentă de 10.000 de locuri din Cluj, a înregistrat venituri-record pe anul 2024. Astfel, potrivit datelor oficiale, arena a adus cele mai mari venituri înregistrate vreodată de Sala Polivalentă SA, compania care administrează obiectivul, mai exact 7,7 milioane de lei, aproximativ 1,5 milioane de euro, în timp ce profitul brut ajunge la 2,3 milioane de lei, circa 460.000 de euro.

BTarena a împlinit, anul trecut, un deceniu de la inaugurare, timp în care a organizat câteva sute de evenimente sportive, concerte sau diferite târguri și s-a impus drept cea mai importantă sală polivalentă din această zonă a Europei.

De asemenea, BTarena găzduiește meciurile de pe teren propriu din Liga Națională de Baschet Masculin ale multiplei campioane a României, U-BT Cluj, precum și partidele acesteia din EuroCup, a doua competiție valorică a Europei, în care ardelenii au ajuns anul trecut până în sferturile de finală. Astfel, pentru a doua oară la rând, BTarena a avut cea mai mare asistență medie din competiție, cu o medie de 7.500 de fani/meci, dar au fost și meciuri sold-out, cu 10.000 de oameni în tribune, capacitatea maximă a sălii.

Nu în ultimul rând, BTarena a organizat câteva dintre cele mai importante evenimente sportive desfășurate anul trecut în România:

- WTA Transylvania Open, competiție din circuitul de tenis feminin WTA 250.
- Meciuri din preliminariile Campionatului European de baschet masculin.
- Trofeul Carpați la handbal feminin.
- Olympia Amateur Eastern Europe (competiție europeană de culturism).
- Cupa Mondială de gimnastică ritmică, la nivel de senioare.
- SuperEnduro – Grand Prix-ul României din circuitul Cupei Mondiale.

Totodată, au fost organizate evenimente de amploare, concerte, printre care și scena Galaxy din cadrul UNTOLD, dar și absolviri ale principalelor universități din oraș.

Te-ar putea interesa și: