Baschetbalistele Universității păstrează șanse de calificare în grupele EuroCup Women

 

CS Universitatea Cluj-Napoca a fost învinsă de echipa greacă Iraklis Stihl Salonic, cu scorul de 61-50 (13-12, 16-16, 20-10, 12-12), joi seara, la Ivanofio, în prima manşă a turului preliminar al competiţiei feminine de baschet EuroCup Women.

Meciul a fost echilibrat trei sferturi din timp, diferenţa făcându-se în sfertul al treilea (20-10).

Kai Carter, cu 17 puncte şi 8 recuperări, a fost cea mai bună jucătoare de la ''U'', evoluţii bune având şi Zuzanna Krupa, 11 p, 10 rec, şi Karolina Stefanczyk, 11 p, 6 rec.

De la Iraklis s-au evidenţiat Maria Aftzi, cu 16 p, 3 rec, 4 pase decisive, şi Alecia Westbrook, 12 p, 12 rec, 4 pd.

Manşa secundă va avea loc pe 26 septembrie, la Cluj-Napoca, iar câştigătoarea dublei se va califica în faza grupelor.

Te-ar putea interesa și: