Antonio Folha, fosta glorie a lui FC Porto, vine în Gruia după plecarea lui Pancu

 

Luni, CFR Cluj a anunțat oficial numirea lui Antonio Folha în funcția de antrenor principal, după despărțirea de Daniel Pancu, plecat la Rapid.

Tehnicianul portughez în vârstă de 55 de ani a fost prezentat chiar în ziua reunirii lotului. Folha a semnat un contract valabil până la finalul sezonului, iar înțelegerea poate fi prelungită dacă obiectivele vor fi îndeplinite.

CFR Cluj a analizat mai multe variante pentru bancă după plecarea lui Daniel Pancu, printre care Dan Petrescu și Edi Iordănescu, însă conducerea clubului din Gruia a ales în cele din urmă varianta Antonio Folha.

”CFR-iști,

Suntem bucuroși să vă anunțăm că Antonio Folha este noul nostru antrenor!

În cariera sa de jucător, Antonio Folha a evoluat în sute de partide pentru FC Porto și a îmbrăcat tricoul unor cluburi importante precum Standard Liège, Gil Vicente, Braga, Penafiel și AEK Atena.

Fost internațional portughez, cu numeroase selecții la echipa națională a țării sale, acesta și-a continuat parcursul în fotbal ca antrenor, făcând parte din staff-ul tehnic al FC Porto. În calitate de antrenor principal, Folha a pregătit echipa secundă a 'dragonilor' și formația Portimonense, în prima ligă a Portugaliei.

Îi urăm un călduros bun venit în familia CFR și mult succes alături de noi!”, a fost anunțul clubului din Gruia.

Ultima experiență a lui Antonio Folha a fost la FC Porto B, formație pe care a pregătit-o între februarie 2021 și iulie 2024. Înainte, portughezul a mai antrenat-o pe Portimonense, în prima ligă a Portugaliei.

Numirea sa confirmă direcția portugheză pe care CFR Cluj pare să o urmeze în această perioadă, după aducerea lui Ricardo Cadu ca director sportiv și după transferurile pregătite din Portugalia.

Te-ar putea interesa și: