Andrei Cordoș, fiul președintelui PSD Cluj Alexandru Cordoș, este noul manager sportiv de la Universitatea Cluj.
Noul oficial al lui „U” Cluj are 33 de ani și s-a lăsat de fotbal anul trecut după o carieră în care a jucat pe la echipe precum Dinamo, Pandurii Tg. Jiu, Vaslui, Frosinone sau Zalgiris.
„Andrei Cordoş se alătură familiei Universităţii Cluj, fostul fundaş central al formaţiei noastre fiind noul manager general al clubului. Cariera de jucător a lui Andrei Cordoş a început sub alb şi negru, primii paşi în fotbal la nivel de juniori fiind făcuţi la academia lui 'U'.
În sezonul 2006/2007, el a îmbrăcat pentru prima dată tricoul echipei mari la vârsta de 18 ani, debutând într-un meci câştigat de 'studenţi' cu 6-0 pe terenul celor de la Bihorul Beiuş. În acea stagiune, Andrei a avut o contribuţie importantă la promovarea echipei în Liga I, fiind om de bază cu 23 de prezenţe şi un gol marcat.
A evoluat timp de patru ani pentru 'U', perioadă în care a fost convocat la naţionala de tineret a României. În 2009, fundaşul clujean pleca de pe 'Ion Moina' şi semna în Italia, cu Frosinone.
Andrei a revenit la 'U' în 2017 şi a pus umărul la promovarea echipei din al treilea eşalon în liga secundă. În total, acesta a strâns 120 de meciuri în alb şi negru, marcând de şase ori”, au transmis oficialii „U” Cluj.