Ana Bogdan s-a calificat în finala Transylvania Open!

 

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan, cap de serie numărul opt, s-a calificat în finala turneului Transylvania Open, singurul de nivel WTA 250 din România, după ce a învins-o pe conaţionala Jaqueline Cristian cu 6-3, 3-6, 6-4, sâmbătă, în BT Arena din Cluj-Napoca.

Ana Bogdan (31 ani, 65 WTA) a obţinut victoria după două ore şi 50 de minute şi va juca a doua sa finală WTA 250 din carieră, după cea pierdută în 2022 la Varşovia în fața franţuzoaicei Caroline Garcia.

Ana Bogdan a câştigat primul set, cu 6-3, după ce a reuşit singurul break la 3-2 în favoarea sa, iar apoi s-a desprins la 5-2. Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) a dominat actul secund în care a condus cu 5-0, impunându-se cu 6-3. În decisiv s-a mers cap la cap, dar Ana Bogdan a reuşit primul break, la 4-3, Jaqueline Cristian a făcut rebreak, dar Ana a încheiat meciul pe serviciul adversarei (6-4).

Ana Bogdan a reuşit 6 aşi, în timp ce Jaqueline Cristian a făcut 5, dar a comis şi 4 duble greşeli.

Ana Bogdan o învinsese pe Jaqueline Cristian (25 ani, 81 WTA) şi în primele lor două confruntări, în 2012, în sferturile unui turneu futures la Istanbul, cu 6-1, 6-3, şi în 2023, în sferturi, la Parma, cu 4-6, 6-1, 7-6 (7/1).

Jaqueline Cristian rămâne cu un cec de 11.610 dolari şi 98 de puncte WTA, în timp ce Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 20.830 de dolari şi 163 de puncte WTA.

În finală, Ana Bogdan o va înfrunta pe câştigătoarea dintre britanica Harriet Dart, venită din calificări, şi jucătoarea cehă Karoline Pliskova.

Ana Bogdan este a treia româncă ajunsă în finala turneului clujean, după Simona Halep (2021) şi Gabriela Ruse (2023), însă niciuna nu a reuşit să câştige până acum.

Te-ar putea interesa și: