Alin Fică și-a prelungit contractul cu CFR Cluj!

 

CFR Cluj și mijlocașul Alin Fică au ajuns la un acord pentru prelungirea contractului. Fotbalistul, care intrase în ultimul an de contract, va continua în Gruia pentru încă trei ani.

Mijlocașul de 24 de ani, care în vară a fost la un pas de Rapid, e unul dintre cei mai importanți jucători de la CFR Cluj, bifând 19 partide în acest sezon, în toate competițiile.

Reprezentații mijlocașului și conducerea lui CFR Cluj au negociat în ultima perioadă și au ajuns la un numitor comun, fotbalistul semnând chiar azi noua înțelegere, care va fi valabilă pe următorii trei ani.

Alin Fică este în curtea lui CFR Cluj din vara lui 2019, când a venit la echipa de juniori. După un împrumut la Rapid și la Comuna Recea, fotbalistul a devenit tot mai important pentru clujeni, la care evoluează în mod constant din 2021.

Cota lui Alin Fică, potrivit transfermarkt, este de 1.400.000 de euro.

Te-ar putea interesa și: