Alertă la U Cluj. Golgheterul Lukic poate rata restul sezonului!

 

Jovo Lukic (27 de ani), atacantul Univeristății Cluj și golgheterul Superligii (11 goluri), va rata primul meci din anul 2026, după o accidentare suferită în cantonamentul din Turcia. Fotbalistul a efectuat astăzi un RMN și așteaptă rezultatul. Primele indicii duc către o posibilă ruptură, caz în care acesta ar putea rata întreg sezonul.

Jucătorul va rata cu siguranță amicalele din Turcia, dar și prima partidă a „șepcilor roșii” din Superligă cu Dinamo, programată pe 18 ianuarie.

Lukic este în prezent golgheterul Superligii, cu 11 reușite în 20 de partide jucate în acest sezon. El se află la egalitate cu Alexandru Dobre, jucătorul Rapidului.

U Cluj se află pe locul 7 în Superligă, cu 33 de puncte obținute în 21 de partide, iar echipa lui Cristiano Bergodi speră îndreptățit la o clasare în play-off-ul SuperLigii.

Te-ar putea interesa și: