Ioan Ovidiu Sabău și-a dat demisia de la U Cluj imediat după eșecul din ultima etapă, 0-2 pe teren propriu cu FC Botoșani. La scurt timp, sâmbătă 18 octombrie, a venit și comunicatul oficial al clubului privind rezilierea contractului tehnicianului, însă, luni, la trei zile de la oficializarea despărțirii, fostul mare internațional a fost pus în fața unei situații extrem de neplăcute.
Astfel, invocând chestiuni juridice, în loc să semneze rezilierea contractului cu acordul părților, conducerea Univeristății Cluj a transformat subiectul plecării lui Sabău într-unul jenant pentru antrenorul de 57 de ani, nevoit să se întoarcă în fața echipei pe care tocmai o părăsise, pentru a mai conduce un antrenament!
Reacția ulterioară a lui Ioan Ovidiu Sabău, un monument de bun simț de altfel, a fost una extrem de acidă. Concret, acesta a vorbit despre ”momentul penibil” și lipsa de respect manifestată de cei din conducerea clubului la adresa sa.
„Mă interesează doar ca echipa să aibă liniște, doar că după ceea ce s-a întâmplat luni am rămas cu un gust amar. Mi-am dat seama că nu am fost respectat de către conducere. Îmi pare rău să spun asta. Este simplu. De comun acord, după joc, am zis că e bine să plec eu, echipa are nevoie de altceva.
Luni trebuia să reziliem contractul, dar ei au spus că trebuie să apară ca demisie. Să scriu demisie, dar avocatul a spus că nu se poate asta, din punct de vedere legal, nu că nu aș fi vrut eu. Atunci au zis că nu se poate semna și că trebuie să mă prezint la echipă. Asta m-a durut foarte tare.
Să te duci să te prezinți în fața echipei după ce ai plecat, asta mi se pare penibil. Lipsă totală de respect. M-a durut foarte tare pentru că mi-am dat seama că nu am fost respectat de cei care au fost lângă mine. După un an excepțional, nopți nedormite, implicare totală... Nu am putut să înțeleg.
Nu o să spun alte lucruri, vreau doar ca echipa să aibă liniște. Sunt greșeli care se pot face de ambele părți, dar să ajungi să ți se spună să te prezinți la echipă dacă nu ești de acord cu ce își doresc ei.. Doar să semnezi o demisie să dea bine pentru public. Să nu te gândești la o persoană că o pui într-o situație penibilă..”, a spus Sabău, vizibil afectat, pentru digisport.ro.
”Nu mă așteptam, dar am realizat că am fost naiv. Asta e realitatea. Sunt convins că asta nu a fost doar din partea unei singure persoane, toți din club știau.
Așa ceva nu trebuia să fie permis, ca eu să mă întorc în fața jucătorilor. Singurul lucru de care mă leg, în rest nu am ce să spun”, a mai spus tehnicianul.