În cadrul emisiunii de la Napoca Live, moderată de Sandu Mureşan, Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a vorbit despre marile proiecte din sănătate de la Cluj-Napoca. Acesta a oferit informaţii despre stadiul proiectelor Spitalul Pediatric Monobloc şi Centrul Integrat de Transplant.
„Centrul de Transplant nu are finanțare în momentul de față. Noi suntem cu licitația de execuție în curs. Așteptăm să vedem dacă vom obține de la Minister o finanțare”, a declarat Tișe.
Edificiul medical de importanță deosebită pentru județul Cluj și pentru întreaga țară va fi unul ultramodern și eficient, care va respecta standardele NZEB Near Zero Energy Building – o clădire cu performanță energetică foarte ridicată, al cărei consum de energie va fi aproape egal cu zero. În cadrul acestuia vor fi efectuate patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic și renal, acesta urmând a fi un Centru al excelenței atât în ceea ce privește chirurgia și transplantul de organe cât și în ceea ce privește cercetarea avansată în domeniu.
Centrul Integrat de Transplant va dispune de 12 săli de operație și chirurgie, zone de Imagistică și U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii și recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale și săli de cercetare, saloane, heliport, etc. De asemenea, va avea 280 de paturi pentru pacienți și 176 de locuri de parcare.
Președintele CJ Cluj a oferit informații și despre stadiul proiectului Spitalului Pediatric Monobloc.
„Speranța noastră este că va fi finanțat. Am informații că va intra într-o finanțare parțială în Programul Sectorial de Sănătate. Banii trebuie să vină treptat pe 2 sau 3 ani. Pe 1 sau 2 ani am speranțe că va fi finanțat prin Programul Sectorial de Sănătate. Când vom avea banii vom putea începe lucrările”, a explicat Tișe.
Spitalul Pediatric Monobloc va dispune de:
- 506 paturi pentru spitalizare continuă,
- 51 de paturi pentru spitalizarea de zi și
- 30 de paturi aferente serviciului ATI.
Spitalul Clinic de Urgență pentru Copii, o structură nouă, în sistem monobloc, va fi edificat în cartierul clujean Borhanci și va deservi cca. 50.000 de copii/an, din întreaga țară. Unitatea cu profil regional, care va constitui și un model de bună practică în domeniul infrastructurii medicale mari, va fi un centru de excelență clinică și științifică, la cele mai înalte standarde europene, urmând să ofere un spectru larg și complex de servicii medicale destinate micilor pacienți.