Coaliţia Organizaţiilor Pacienţilor cu Afecţiuni Cronice a solicitat marţi autorităţilor eliminarea impozitării cu 10% a concediilor medicale pentru pacienţii cronici şi cu boli rare.
"Reglementările din România au mers multă vreme pe considerarea pacienţilor cronici ca fiind asistaţi social, pensionari, susţinuţi de stat. În prezent, bolile cronice afectează tot mai multe persoane, din ce în ce mai tinere, oameni activi, cu serviciu şi responsabilităţi. Aceşti oameni trebuie încurajaţi să lucreze, susţinuţi atunci când au probleme, nu discriminaţi prin impozitarea veniturilor. Înţelegem că decizia impozitării a venit pe fondul unui număr mare de concedii medicale, unele, poate, nejustificate, dar vă asigurăm că nu este cazul pacienţilor cu boli cronice sau boli rare. Prin urmare, vă rugăm să luaţi măsuri şi să eliminaţi impozitarea pacienţilor cu boli cronice şi rare", precizează coaliţia, potrivit Agerpres.
Luni, preşedintele Comisiei de apărare din Senat, Nicoleta Pauliuc, a anunţat că a depus un amendament din partea grupului parlamentar PNL prin care măsura impozitării concediilor medicale să fie eliminată.
"Sănătatea, din punctul meu de vedere, nu are culoare politică. (...) Eu cred că a fost o eroare în această ordonanţă cu impozitarea concediilor medicale. (...) Aducem amendamente pentru ca legile pe care le adoptăm să fie în lumina dorinţei cetăţenilor. Prin acest amendament dorim să eliminăm o inechitate. Amendamentul, care a fost depus la comisiile de muncă şi de buget-finanţe, vizează toate concediile medicale - şi cele de maternitate şi cele de îngrijire a copilului, pentru că omul a contribuit în perioada cât a lucrat. Nu de bună voie îşi ia un pacient oncologic un concediu medical, ci pentru că este obligat de situaţie să meargă la doctor. Îmi doresc ca toţi colegii din Parlament, indiferent de culoarea politică, să susţină acest amendament", a afirmat Pauliuc.
Tot luni, Comisia de muncă a Senatului a amânat, cu o săptămână, dezbaterea aferentă OUG 115/2023 privind unele măsuri fiscal-bugetare prin care concediile medicale sunt impozitate cu 10% de la 1 ianuarie.
Preşedintele comisiei, Ion Rotaru, a explicat că motivul amânării îl constituie primirea de la ministerele implicate a punctelor de vedere referitoare la amendamentele depuse. Termenul de depunere a amendamentelor este 6 februarie.