Noi dotări la Spitalul de Copii din Cluj

Consiliul Județean Cluj a aprobat darea în administrarea Spitalului Clinic de Urgență pentru Copii a unei ambulanțe pentru transportul pacienților, precum și a 10 termometre medicale profesionale pentru detectarea temperaturii auriculare.

Noile dotări au o valoare totală cumulată de 369.900 de lei, la care se adaugă T.V.A. Acestea au fost achiziționate în cadrul proiectului cu finanțare europeană câștigat și implementat de Consiliul Județean și care vizează dotarea Unității de Primire a Urgențelor din cadrul Spitalului pentru Copii din Cluj.

“Vom continua să investim în dotarea și modernizarea Spitalului nostru de Copii pentru ca micii pacienți să beneficieze de cele mai bune condiții de examinare, tratare și cazare, în deplină siguranță și confort. Sănătatea rămâne o prioritate absolută a forului administrativ județean”, a declarat Președintele CJ Cluj, Alin Tișe.

Te-ar putea interesa și: