Medicii de la Institutul Clinic de Urologie şi Transplant Renal (ICUTR) din Cluj-Napoca se plâng din nou de condiţiile improprii în care trebuie să-şi desfăşoare munca tratării pacienţilor şi vor să recurgă la declanşarea unei campanii naţionale prin care să atragă fonduri pentru construirea Centrului de Transplant Multiorgan, care a fost scos de la finanţare prin PNRR.
"Problema principală pe care o are ICUTR este Centrul Integrat de Transplant. ICUTR are o problemă gravă, este problema spaţiului, care este inadecvat total, orice am face noi aici.
Există teren, există un proiect complet făcut, inclusiv cu ce aparate medicale şi unde trebuie puse, totul făcut absolut excepţional de nişte proiectanţi cu experienţă, proiectare de spital la nivel european. Există autorizaţie de construcţie eliberată, ceea ce trebuie găsit este o sursă de finanţare. Este nevoie de o clădire nouă pentru ICUTR, care funcţionează în nişte condiţii total improprii", a declarat, joi, într-o conferinţă de presă, Gheorghiţă Iacob, medic primar la ICUTR şi purtătorul de cuvânt al instituţiei.
La rândul său, managerul ICUTR, Cornelia Bălănean, a declarat, în aceeaşi conferinţă de presă, că autorităţile centrale neglijează de mulţi ani problemele ICUTR.
"Medicii, personalul îşi desfăşoară activitatea în aceste condiţii de mulţi ani şi aş vrea să subliniez faptul că suntem cel mai mare centru de transplant din România, avem o adresabilitate naţională, din 32 de judeţe. Activitatea de transplant se desfăşoară în cele mai multe cazuri în afara programului de lucru, cu acelaşi personal, noaptea, în weekend. Personalul este obosit, este demotivat, pentru că vocea noastră nu se aude, pentru că uneori simţim că munca noastră nu este apreciată, fiindcă de cel puţin 9 ani tragem semnale de alarmă la autorităţile centrale şi până în present nu s-au găsit surse de finanţare la această clădire", a spus Cornelia Bălănean.
Pentru că Centrul Integrat de Transplant care urma să fie construit la Cluj şi în care urma să fie mutat şi ICUTR a fost scos de pe lista de finanţare prin PNRR, medicii ICUTR se gândesc să apeleze la sprijinul populaţiei şi al firmelor, aşa cum au făcut şi de curând, când au reuşit, în doar câteva zile, să adune 200.000 de lei pentru repararea acoperişului clădirii actuale.
"Ne gândim inclusiv să încercăm să facem o campanie naţională pentru a găsi resurse financiare pentru ca acest proiect să poată să fi implementat", a mai spus medical Gheorghiţă Iacob.
În august 2022, Consiliul Judeţean (CJ) Cluj anunţa că în Cluj-Napoca urma să se construiască un centru de transplant multiorgan, unic în România şi în Europa de Est, în valoare de 200 de milioane de euro.
"Proiectul este unic în România şi în sud-estul Europei. Cu o valoare estimată la circa 200 de milioane euro, proiectul Consiliului Judeţean Cluj vizează edificarea primului centru de transplant din ţară care integrează facilităţile necesare pentru patru tipuri de transplant: de cord, plămân, hepatic şi renal. În cadrul acestuia, toate circuitele, spaţiile şi funcţiunile necesare vor fi realizate la cele mai înalte standarde din domeniu", anunţa, la acea dată, CJ Cluj.
Potrivit sursei citate, centrul medical urma să aibă un regim de înălţime 4S+P+5E+Et., să dispună de 12 săli de operaţie şi chirurgie, zone de Imagistică şi U.P.U., laboratoare, unitatea de transfuzii şi recoltare sânge, zona A.T.I., cabinete medicale şi săli de cercetare, saloane, heliport etc şi, de asemenea, de un număr de 280 de pături pentru pacienţi şi 176 de locuri de parcare.
