Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunţat luni că 'nu vor mai exista niciun fel de discuţii' cu Rusia în cazul în care autorităţile ruse vor pune în scenă o 'mascaradă de proces' împotriva prizonierilor ucraineni în oraşul Mariupol.
'Reacţia ţării noastre va fi absolut clară. Dacă acest proces abject are loc şi dacă oamenii noştri vor fi aduşi în acest loc, cu încălcarea tuturor acordurilor, a tuturor normelor internaţionale, dacă există abuz... Aceasta va fi linia dincolo de care orice negociere este imposibilă. Rusia se va izola de negocieri. Nu vor mai fi discuţii. Statul nostru a spus totul. La Mariupol se pregăteşte scena unei mascarade de proces absolut dezgustător şi absurd împotriva apărătorilor ucraineni, al luptătorilor noştri care sunt ţinuţi captivi de către ocupanţi', a avertizat Preşedintele ucrainean, potrivit Agerpres.
El a adăugat că toţi partenerii Ucrainei au fost informaţi despre ceea ce 'statul terorist ar putea pregăti pentru săptămâna aceasta', 'când Ucraina va celebra sărbătoarea sa principală - Ziua Independenţei', la 24 august.
'Chinuirea oamenilor, a tuturor celor care suferă cea mai mare durere, cele mai mari dificultăţi, este unul dintre mijloacele teribile de presiune, devenită obişnuită pentru Rusia', a spus liderul ucrainean, în contextul în care luni invazia rusă a intrat în cea de-a 180-a zi.