Românii investesc în aur, autoturisme electrice şi energie

Aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au fost investiţiile preferate de români în pieţe internaţionale. 

Românii sunt interesaţi de autoturismele electrice şi investesc în ele.

"Preferinţele românilor arată nuanţe interesante. Pe de o parte, asistăm la o aliniere la tendinţele globale privitoare la interesul pentru autovehicule electrice, cu locuri de frunte pentru Tesla (fanion în industrie, atingând o capitalizare de peste 800 de mld. de dolari, listată şi pe bursa americană, dar şi în Europa) şi Nio, probabil cel mai vizibil competitor din China pentru Tesla. Pe de altă parte, dorinţa de siguranţă, ilustrată de locul unu deţinut de un ETF pe aur, nu reprezintă decât o imagine parţială a investitorilor români", a explicat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

De asemenea, companiile din sectorul de energie, petrol şi gaze, au avut un parcurs foarte bun, deşi anul 2020 a fost un an cu pandemie.

"Pe poziţiile 4, 5, 8 şi 9 se află companii din sectorul energie/petrol şi gaze, cu un parcurs deosebit de volatil, într-un an cu totul ieşit din comun. Callon, asupra careia plănuiau semne multiple de întrebare după prăbuşirea preţurilor petrolului WTI, a ajuns pe 15 ianuarie la un preţ de 3 ori mai mare faţă de minimele anului anterior, iar Transocean la un nivel de aproape 4 ori mai mare. Alte companii, precum Oasis sau Noble au trecut prin restructurare sau au fost foarte aproape de insolvenţă", a spus analistul financiar, Radu Puiu.

Radu Puiu a mai precizat că un alt sector în care s-a investit este cel de petrol.

"Un alt sector bine reprezentat în top este cel de petrol. Companii care se ocupă de extracţia de petrol precum Callon Petroleum, Noble Corporation, Transocean Ltd şi Oasis Petroleum s-au aflat, de asemenea, în centrul atenţiei ca urmare a perioadelor de agitaţie ale preţurilor petrolului. Deşi în prima parte a anului au suferit scăderi majore, odată cu redresarea cotaţiilor materiei prime şi a îmbunătăţirii speranţelor cu privire la gestionarea pandemiei, aceste companii au devenit atractive pentru investitori datorită evaluărilor scăzute", spune Radu Puiu, analist financiar.

Aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au dominat în preferinţele românilor.

"Pe scurt, am putea spune că aurul, autoturismele electrice, energia şi sectorul financiar au dominat în preferinţe, şi că alegerile sugerează în general o dorinţă de asumare a unor riscuri mari, în sectoare volatile sau cu mişcări puternic în trend, în speranţa unor rezultate consistente. Scorul titluri cu risc ridicat vs. titluri relativ mai puţin riscante pare a fi 9 la 1", a explicat Claudiu Cazacu, Consulting Strategist în cadrul XTB România.

Te-ar putea interesa și: