Irlanda şi România au cel mai scăzut procent de contribuţii sociale şi taxe raportat la PIB

Anul trecut ponderea impozitelor în PIB s-a situat la 41,1% la nivelul celor 27 de state membre ale Uniunii Europene, în uşoară scădere comparativ cu 2018 (41,2%), arată Oficiul European de Statistică (Eurostat).

Cea mai scăzută proporţie pe care au avut-o contribuţiile sociale şi taxele în PIB s-a înregistrat anul trecut în Irlanda (22,7%) şi în România (26,8%). Acestea au fost urmate de celelalte ţări europene, precum Bulgaria (30,3%), Lituania (30,4%) şi Letonia (31,3%), cea mai ridicată proporţie fiind în Franţa (47,4%), Danemarca (469,%) și Belgia (45,9%).

În 2019, contribuţiile sociale nete au reprezentat în UE cea mai mare parte a veniturilor fiscale (14,2% din PIB), urmate de impozitele pe producţie şi importuri (13,7% din PIB) şi impozitele pe venit şi avere (13%).

Conform Eurostat, cea mai ridicată proporţie a impozitelor pe producţie şi importuri în 2019 era în Suedia (unde reprezentau 22,2% din PIB), Croaţia (20,3%) şi Ungaria (18,1%), iar cea mai scăzută în Irlanda (7,8%), România (10,7%) şi Germania (10,9%).

Cea mai ridicată proporţie privind impozitele de venit şi avere era în Danemarca (30,7% din PIB), Suedia (18%) şi Luxemburg (16,5%) şi cea mai scăzută în România (4,8%), Bulgaria (5,5%), Croaţia şi Ungaria (ambele 6,6%).

Tot în anul 2019, cea mai ridicată proporţie a contribuţiilor sociale nete era în Germania (17,3% din PIB), Franţa (16,8%) şi Slovenia (16%), iar cea mai scăzută în Danemarca (0,8%), Suedia (3,4%) şi Irlanda (4,5%).

 

 

Te-ar putea interesa și: