Ucraina: Zelenski exclude orice negociere cu Moscova fără retragerea prealabilă a trupelor ruse

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a exclus joi orice negociere de pace cu Moscova fără retragerea prealabilă a trupelor ruse de pe teritoriul Ucrainei, transmite AFP.

'Oameni care ucid, violează, lovesc oraşele noastre civile cu rachete de croazieră în fiecare zi nu pot să dorească pacea. Ei ar trebui mai întâi să plece de pe teritoriul nostru, pe urmă vom vedea', a declarat Zelenski într-o conferinţă de presă, spunând că 'nu are încredere în Rusia'.

Zelenski a susţinut joi, la Lviv, în vestul Ucrainei, o conferinţă de presă comună cu preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan şi cu secretarul general al ONU, António Guterres.

'Suntem pregătiţi să acţionăm ca facilitator sau mediator către obiectivul de resuscitare a negocierilor în parametrii care s-au conturat la Istanbul', a afirmat Erdogan, potrivit declaraţiilor publicate de preşedinţia turcă.

'Ceea ce contează este să găsim calea cea mai scurtă şi mai justă spre masa negocierilor', a mai spus preşedintele turc, adăugând că va discuta alte detalii cu omologul său rus Vladimir Putin.

Te-ar putea interesa și: