Un recif de corali necunoscut până acum, caracterizat printr-o viaţă marină abundentă, a fost descoperit de o expediţie ştiinţifică în largul arhipelagului Galapagos din Ecuador, a anunţat luni Ministerul Mediului din această ţară, potrivit Reuters.
''O expediţie ştiinţifică în ape adânci a descoperit primul recif coralier complet virgin, cu o lungime de aproximativ doi kilometri, situat la o adâncime de 400 de metri, pe vârful unui munte subacvatic'', a anunţat pe Twitter ministrul Mediului, Jose Davalos. ''Galapagos ne surprinde din nou!'', a adăugat el.
Reciful este alcătuit într-un procent de peste 50% din corali vii.
''Este foarte important la nivel global, întrucât numeroase sisteme din ape adânci sunt degradate'', a spus Stuart Banks, cercetător principal în domeniul vieţii marine în cadrul Charles Darwin Foundation, care a luat parte la expediţie. Acest recif are cel puţin câteva mii de ani vechime, a adăugat el.
Ecuadorul a extins anul trecut rezervaţia marină Galapagos cu o suprafaţă de 60.000 de kilometri pătraţi, un adaos aplicat suprafeţei deja existente de 138.000 de kilometri pătraţi, în scopul protejării speciilor migratoare periclitate care călătoresc între Galapagos şi insula Cocos din Costa Rica, potrivit Agerpres.
Arhipelagul Galapagos, care a inspirat teoria evoluţionistă a lui Charles Darwin, este habitatul în care trăiesc ţestoase gigantice, albatroşi, cormorani şi alte specii, unele dintre ele în pericol de dispariţie.
Sursa foto: UBristol/WHOI/UEssex/UBoise/NERC/NSF/National Park Galapagos/Handout via REUTERS