Transparență și previzibilitate pentru lucrătorii din UE începând cu 1 august

1 august a fost termenul limită până când statele membre UE au trebuit să-și transpună în legislaţia națională Directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă, informează un comunicat de presă al Executivului comunitar, conform Agerpres.

Directiva prevede o extindere şi o actualizare a drepturilor de muncă şi a protecției de care beneficiază cei 182 de milioane de lucrători din UE.

Noile reguli presupun pentru lucrătorii din Uniunea Europenă (UE), lucrătorii vor avea dreptul la mai multă previzibilitate în ceea ce privește condițiile de muncă, cum ar fi sarcinile de serviciu și timpul de lucru. UE vrea să se asigure că lucrătorii știu de la bun început care sunt condițiile de muncă și că există niște condiții minime.

„Directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă reprezintă un răspuns direct la evoluţia rapidă a pieţelor noastre de muncă. Lucrătorii au dreptul la informaţii mai complete cu privire la condiţiile de angajare şi la o mai mare previzibilitate în viaţa lor de zi cu zi. Noile reguli vor contribui la garantarea unor locuri de muncă de calitate, la asigurarea unei anumite stabilităţi pentru lucrători şi le va permite acestora să îşi planifice viaţa”a spus comisarul pentru locuri de muncă şi drepturi sociale, Nicolas Schmit. 

Prin Directiva privind transparenţa şi previzibilitatea condiţiilor de muncă, lucrătorii din UE vor beneficia de următoarele drepturi: informaţii mai complete cu privire la aspectele esenţiale ale muncii lor, comunicate rapid şi în scris; o limitare a duratei perioadei de probă de la începutul unui contract de muncă, care nu va putea depăşi şase luni; posibilitatea de a exercita în paralel o altă activitate profesională pentru un alt angajator; orice restricţii ale acestui drept trebuie să fie justificate prin motive obiective; comunicarea în avans, într-un termen rezonabil, a orelor şi zilelor de referinţă în care munca va trebui să fie efectuată - în special pentru lucrătorii cu programe de lucru imprevizibile şi în caz de muncă la cerere; măsuri eficace vizând să prevină recurgerea abuzivă la contracte de muncă cu "zero ore" de lucru; să primească un răspuns scris la o cerere de transfer către un alt loc de muncă mai sigur; să beneficieze de formare obligatorie gratis, legată de locul de muncă, pe care angajatorul trebuie să le-o asigure.

Conform estimărilor, două-trei milioane de lucrători suplimentari, angajaţi în forme de muncă precare şi atipice, inclusiv munca cu fracţiune de normă, munca temporară şi la cerere, vor beneficia acum de dreptul la informare cu privire la condiţiile lor de muncă şi de o nouă protecţie, cum ar fi dreptul la o mai mare previzibilitate a timpului lor de lucru. În acelaşi timp, directiva respectă flexibilitatea formelor de muncă atipice, păstrând astfel beneficiile acestora pentru lucrători şi angajatori.

De asemenea, directiva va aduce efecte pozitive pentru angajatori prin asigurarea faptului că protecţia lucrătorilor rămâne în concordanţă cu cele mai recente evoluţii de pe pieţele forţei de muncă, prin reducerea obstacolelor administrative pentru angajatori, de exemplu făcând posibilă transmiterea informaţiilor pe cale electronică şi prin crearea unor condiţii de concurenţă echitabile pentru toţi angajatorii din UE, ceea ce va permite o concurenţă loială pe baza aceluiaşi nivel minim de drepturi ale lucrătorilor.

Ca etapă următoare, Comisia va evalua exhaustivitatea şi conformitatea măsurilor naţionale notificate de fiecare stat membru şi va lua măsuri dacă este necesar.

Te-ar putea interesa și: