Kremlinul este dispus să negocieze o soluţie 'paşnică' la conflictul din Ucraina, dar în propriile sale condiţii, a declarat miercuri Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, citat de agenţiile de presă EFE şi Interfax.
'Este adevărat, Rusia este pregătită pentru o soluţie negociată în propriile noastre condiţii', a afirmat Peskov în conferinţa sa de presă zilnică, răspunzând la o întrebare despre vizita fostului cancelar german Gerhard Schröder la Moscova, în urma căreia politicianul social-democrat a declarat că Rusia doreşte o 'soluţie negociată' la conflictul cu Ucraina.
'Vestea bună este că Kremlinul vrea o soluţie negociată', a declarat Schröder într-un interviu acordat în exclusivitate pentru săptămânalul 'Stern', în care a confirmat şi faptul că a avut o întâlnire cu preşedintele rus, Vladimir Putin, la Moscova săptămâna trecută.
Potrivit lui Peskov, condiţiile Moscovei pentru oprirea conflictului 'sunt bine cunoscute'.
'Aceste condiţii au fost convenite la Istanbul şi de către negociatorii ambelor părţi', a spus purtătorul de cuvânt al Kremlinului, referindu-se la ultima întâlnire dintre reprezentanţii Rusiei şi Ucrainei în metropola turcă în luna martie.
'După aceea, partea ucraineană a respins consensul şi a abandonat calea negocierilor ', a adăugat Peskov, în condiţiile în care Kievul denunţase la acel moment că Moscova doar mimează nişte discuţii, fără niciun fel de armistiţiu şi o delegaţie puţin reprezentativă trimisă pentru a negocia cu partea ucraineană.
Întrebat dacă Schröder, despre care se ştie că este apropiat de preşedintele rus, ar putea media între Rusia şi Ucraina în vederea organizării de noi negocieri, purtătorul de cuvânt al Kremlinului a declarat că politicianul german nu şi-a exprimat o astfel de dorinţă.
Schröder este puternic contestat de Partidul Social-Democrat din Germania (SPD) pentru legăturile sale din trecut şi prezente cu Vladimir Putin, pe care fostul cancelar german le apără şi susţine că relaţiile cu acesta nu trebuie rupte.