Primul satelit din lemn din lume, conceput de specialişti japonezi, a fost lansat în spaţiu, la bordul unei rachete SpaceX, în cadrul unei misiuni de aprovizionare a Staţiei Spaţiale Internaţionale (ISS).
Satelitul experimental, numit LignoSat şi al cărui aspect seamănă cu un cub de lemn cu latura de doar 10 centimetri, a fost lansat la bordul unei rachete fără echipaj uman, de la Centrul Spaţial Kennedy din Florida al agenţiei spaţiale americane NASA, a indicat Centrul de Studii Spaţiale de la Universitatea din Kyoto.
Când va reintra, în cele din urmă, în atmosferă, lemnul ar trebui să ardă fără a genera particulele metalice obişnuite asociate cu sateliţii care cad înapoi pe Pământ, potrivit oamenilor de ştiinţă niponi. Aceste particule pot avea un impact negativ asupra mediului, dar şi asupra telecomunicaţiilor, au subliniat specialiştii.
Satelitul din lemn a fost instalat într-un container special pregătit de Agenţia Japoneză de Explorare Aerospaţială (JAXA). Satelitul "a zburat în spaţiu în siguranţă", după cum a indicat JAXA într-un mesaj pe reţeaua socială X.
Un purtător de cuvânt al co-dezvoltatorului LignoSat, Sumitomo Forestry, a confirmat pentru AFP că lansarea a fost "reuşită". Satelitul "va ajunge în curând la ISS şi va fi trimis în spaţiu, aproximativ o lună mai târziu" pentru a-i fi testate rezistenţa şi durabilitatea, a precizat compania.
Datele vor fi trimise de la satelit către cercetători, care pot verifica semnele de deformare şi pot determina dacă acesta poate rezista la schimbări extreme de temperatură.
"Sateliţii care nu sunt fabricaţi din metal ar trebui să devină mai răspândiţi", a declarat Takao Doi, astronaut şi profesor la Universitatea din Kyoto, în cadrul unei conferinţe de presă organizată la începutul acestui an.