Nepalul găzduiește cel mai înalt munte din lume, respectiv Muntele Everest pe care alpiniştii se pot întoarce după luni de zile de aşteptare pentru această aventură. Redeschiderea lui va veni cu restricţii şi se va limita în principal la cei care doresc să urce sau să călătorească pe celebrul vârf.
Escaladarea muntelui va fi puţin mai complicată din punct de vedere birocratic. Alpiniştii care doresc să pornească în această aventură, vor trebui să prezinte în Nepal un test COVID-19 negativ, să încheie o asigurare de sănătate pentru a acoperi eventualele costuri ale tratamentului, pentru coronavirus de cel puțin 5.000 de dolari, să petreacă o săptămână de carantină într-un hotel din Kathmandu și să facă un alt test înainte de a ajunge în tabăra de la bază muntelui.
“Nu deschidem ţara pentru toţi vizitatorii, ci numai pentru alpiniştii şi drumeţii care au obţinut permisul prealabil şi vor avea voie să vină în Nepal. Ne deschidem către un sector de vizitatori, despre care ştim că îi putem gestiona” , a declarat Rudra Singh Tamang, directorul general al Departamentului de Turism din Nepal.
Majoritatea oamenilor din industria turismului care au fost grav afectaţi de această pandemie sunt foarte încântaţi de această redeschidere de atracţii turistice.
“Noi din industria turismului de aventură suntem foarte încântați că țara este în sfârșit deschisă și începem să primim multe apeluri și întrebări de la clienții străini”, a declarat Ang Tshering din Kathmandu