NATO şi Ucraina au discutat joi despre nevoile şi planurile de reconstrucţie ale fostei republici sovietice, în timp ce Kievul continuă să se apere împotriva invaziei ruseşti, transmite agenţia EFE.
Discuţia s-a desfăşurat în cadrul unei reuniuni virtuale a Comisiei NATO-Ucraina, la care au luat cuvântul Prim-Vicepremierul Ucrainei, Iulia Sviridenko, şi Secretarul General Adjunct al NATO, Mircea Geoană, potrivit Agerpres.
Alianţa a precizat într-un comunicat că participanţii la reuniune au discutat despre "necesităţile şi planurile de reconstrucţie ale Ucrainei într-o etapă critică a luptei" ţării împotriva "invaziei în toată regula a Rusiei" şi în perspectiva summitului liderilor NATO de la Vilnius din 11-12 iulie.
Potrivit unui comunicat de presă, Geoană a reamintit în cadrul reuniunii virtuale "sprijinul semnificativ acordat de aliaţii NATO Ucrainei, atât la nivel bilateral, cât şi multilateral", şi a subliniat angajamentul organizaţiei transatlantice de a sprijini Kievul "atât timp cât va fi necesar".