Liz Truss este noul Premier britanic. Promite reducerea taxelor şi că va face faţă crizei energetice

Liz Truss a câştigat în faţa lui Rishi Sunak competiţia internă din cadrul Partidului Conservator britanic după demisia premierului Boris Johnson, a anunţat luni această formaţiune, relatează Reuters.

Aşa cum era de aşteptat, Liz Truss, ministru de externe în guvernul lui Johnson, a câştigat detaşat, cu 57% din voturile membrilor partidului, în timp ce colegul ei de la Finanţe a obţinut 43%.

În vârstă de 47 de ani, Liz Truss va fi învestită premier marţi, după ce va fi primită de regina Elisabeta a II-a la castelul Balmoral în Scoţia, unde va veni şi premierul în exerciţiu pentru a-i prezenta suveranei demisia.

Criza energetică, inflaţia, tensiunile cu UE legate de aplicarea protocolului nord-irlandez din acordul de Brexit şi războiul din Ucraina se anunţă a fi principalele provocări ale noii titulare de la Downing Street.

''Voi veni cu un plan clar de reducere a taxelor şi pentru creştere economică. Voi găsi soluţii pentru criza energetică, mă voi ocupa de problema facturilor energetice, dar şi de problemele pe termen lung pe care le avem în aprovizionarea cu energie'', a declarat Truss după anunţul rezultatului votului intern.

''Vreau de asemenea să-i mulţumesc liderului nostru de până acum, Boris Johnson. Boris, tu ai reuşit să închei Brexitul. Tu l-ai zdrobit pe (fostul lider al opoziţiei laburiste n.red) Jeremy Corbyn. Ai desfăşurat vaccinul (anti-COVID-19) şi l-ai oprit pe Vladimir Putin'' în Ucraina, a mai spus ea.

Ca ministru de externe, Liz Truss a promovat o legislaţie ce suspendă unilateral o parte a acordului privind Brexitul convenit cu UE şi a promis adoptarea acestei legislaţii (referitoare la protocolul nord-irlandez) dacă devine premier, o mişcare ce ar aduce Londra pe un curs de coliziune cu Bruxellesul.

Kremlinul a transmis luni mai devreme că se aşteaptă inclusiv la o înrăutăţire şi mai mult a relaţiilor cu Londra după ce Liz Truss va deveni premier. ''N-aş vrea să spun că lucrurile s-ar putea schimba şi mai în rău, pentru că este greu de imaginat ceva mai rău'', a declarat Dmitri Peskov, purtătorul de cuvânt al preşedintelui rus Vladimir Putin, scrie Agerpres. 

Te-ar putea interesa și: