Cancelarul german Olaf Scholz a promis, miercuri, 07 septembrie, Ucrainei continuarea sprijinului ţării sale, într-o conversaţie telefonică cu preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, relatează dpa.
Germania nu va înceta să susţină Ucraina militar, dar şi în termeni politici, financiari şi umanitari, a spus Scholz, potrivit purtătorului de cuvânt al guvernului Steffen Hebestreit.
Scholz a discutat cu Zelenski şi despre continuarea ajutorului concret al ţării sale, inclusiv pentru reconstrucţie.
Cei doi lideri au discutat şi despre situaţia de la centrală nucleară de la Zaporojie, cea mai mare din Europa şi locul unui posibil dezastru dacă luptele vor continua.
Scholz şi Zelenski au convenit că siguranţa şi protecţia centralei este de cea mai mare importanţă, precum şi asupra importanţei recomandărilor Agenţiei Internaţionale pentru Energie Atomică.
Zelenski i-a mulţumit lui Scholz într-o postare pe Twitter după convorbirea lor telefonică, printre altele pentru confirmarea unui ajutor UE de 5 miliarde de euro, scrie Agerpres.
Zelenski a mai menţionat că a discutat cu cancelarul german despre posibilitatea unui nou ajutor militar pentru Ucraina.