Autobiografia Papei Francisc, intitulată "Life, My Story Through History", va fi lansată la 19 martie 2024 de editura HarperCollins, care a dezvăluit joi coperta cărţii, transmite agenţia ANSA.
În această autobiografie, pontiful argentinian îşi povesteşte în premieră viaţa prin intermediul evenimentelor care au marcat lumea, de la izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, în 1939, când avea aproape trei ani, până în prezent.
"În această carte spunem o poveste, povestea vieţii mele, prin intermediul celor mai importante şi grave evenimente pe care omenirea le-a trăit în ultimii 80 de ani", a declarat Papa Francisc, citat într-un comunicat.
"Este o carte care vede lumina pentru ca, mai ales generaţia tânără, să poată asculta vocea unui om în vârstă şi să reflecteze la ceea ce a trăit lumea noastră, pentru a nu repeta greşelile trecutului. Să ne gândim, spre exemplu, la războaiele care au afectat şi încă afectează lumea. Să ne gândim la genocide, la persecuţii, la ura dintre fraţi şi surori de religii diferite. Atâta suferinţă!", a adăugat liderul de la Vatican.
"Ajunşi la o anumită vârstă, este important, chiar şi pentru noi înşine, să redeschidem cartea cu amintiri şi să rememorăm, să învăţăm privind în urmă, să identificăm lucrurile care nu sunt bune, lucrurile toxice pe care le-am trăit împreună, alături de păcatele pe care le-am comis, dar şi să retrăim tot ceea ce Dumnezeu ne-a trimis bun. Este un exerciţiu de discernământ pe care ar trebui să-l facem cu toţii, înainte de a fi prea târziu", a precizat suveranul pontif.
HarperCollins a declarat că această carte reprezintă "o extraordinară călătorie personală şi istorică". " 'Life' este povestea unui om şi a unei lumi în timpul unor schimbări dramatice. Papa Francisc îşi rememorează viaţa prin intermediul amintirilor şi observării celor mai importante evenimente din ultimele opt decenii, de la Holocaust la căderea Zidului Berlinului, de la lovitura de stat a lui Videla în Argentina la aselenizarea din 1969, şi chiar Cupa Mondială din 1986, în timpul căreia Maradona a marcat golul de neuitat 'mâna lui Dumnezeu'. Iată impresiile sincere şi perspectivele intime ale unui pastor care reflectă la exterminarea evreilor de către nazişti, bombardamentele atomice de la Hiroshima şi Nagasaki, atacul terorist din 2001 din America şi prăbuşirea Turnurilor Gemene, marea recesiune economică din 2008, pandemia COVID-19, retragerea Papei Benedict al XVI-lea şi conclavul ulterior ce l-a ales pontif", potrivit editurii, scrie Agerpres.
Papa istoriseşte aceste momente care au schimbat lumea "cu candoarea şi compasiunea care îl caracterizează şi oferă mesaje importante cu privire la marile crize cu care ne confruntăm în prezent, printre care se numără inegalităţile sociale, schimbările climatice, războiul internaţional, armele atomice, discriminarea rasială şi conflictele pe teme sociale şi culturale", a adăugat HarperCollins.