Rezultatele excelente ale elevilor clujeni la Evaluarea Națională: 85,91 rată de promovare și 6 medii de 10!

 

Ministerul Educației, Inspectoratul Școlar Județean Cluj au centralizat rezultatele înregistrate la examenul de Evaluarea Națională, sesiunea iunie-iulie 2024, pentru absolvenții clasei a VIII-a, înainte de contestații.

La nivelul județului Cluj, situația statistică generală arată faptul că dintre cei 5112 candidați prezenți, 4392 elevi au obținut medii mai mari sau egale cu 5 (cinci), reprezentând 85,91%.

Dintre aceștia, 6 elevi clujeni au încheiat examenul național de Evaluare Națională 2024 cu media generală 10 (zece). Aceștia provin de la următoarele unități de învățământ preuniversitar:

  • LICEUL TEORETIC "ELF" CLUJ-NAPOCA 1
  • LICEUL TEORETIC "ONISIFOR GHIBU" CLUJ-NAPOCA 1
  • LICEUL TEORETIC "LUCIAN BLAGA" CLUJ-NAPOCA 1
  • LICEUL TEORETIC "AVRAM IANCU" CLUJ-NAPOCA 2
  • LICEUL TEORETIC "NICOLAE BĂLCESCU" CLUJ-NAPOCA 1

Rata de participare în județul Cluj a fost de 96,89%, reprezentând 5112 candidați prezenți, dintr-un total de 5276 elevi înscriși la examenul de Evaluare Națională, în sesiunea  iunie – iulie 2024.

La proba de Limba și literatura română au obținut note peste sau egale cu 5 (cinci) 4500 candidați (87,90%), iar 28 de candidați au fost notați cu 10 (zece).

La proba de Matematică, 4151 candidați (81,12%) au note peste sau egale cu 5 (cinci), iar 70 de candidați au obținut nota 10 (zece).

La proba de Limba și literatura maternă, 597 candidați (din 620 prezenți) au obținut note mai

„Anunţarea primelor rezultate la examenul de Evaluare Naţională din acest an, care plasează din nou Clujul în topul județelor la nivel național, ne oferă motive de bucurie şi de satisfacţie tuturor celor implicaţi în pregătirea și desfășurarea examenului. Doresc să adresez, în primul rând, felicitări copiilor și mulțumiri tuturor celor care au contribuit la această nouă reuşită a învățământului clujean. Rezultatele demonstrează că în județul Cluj se lucrează cu responsabilitate și că în tot acest timp s-au depus eforturi pentru ca elevii să fie pregătiți temeinic. De acum, urmează completarea fișelor cu opțiuni pentru admiterea în învățământul liceal sau profesional, proces care necesită informarea și completarea cu atenție a unui număr cât mai mare de coduri. Felicitări încă o dată tuturor!” a declarat Marinela Marc, inspector școlar general al Inspectoratului Școlar Județean Cluj. 

Contestațiile pot fi depuse în zilele de 3 iulie 2024 (în intervalul orar 16:00 - 19:00) și 4 iulie 2024 (în intervalul orar 8:00-12:00) sau  transmise prin mijloace electronice centrelor de examen. În acest caz, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere. Pentru candidații minori, declarația-tip este semnată și de către părinții/ reprezentanții legali ai acestora.

Rezultatele finale vor fi afișate marți, 9 iulie 2024.  

Media generală de admitere se calculează considerând 100% media de la examenul de Evaluare Națională 2024.           

Te-ar putea interesa și: