Peste 1.500 de profesori clujeni la examenul de titularizare

 

La proba scrisă din cadrul concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar, desfăşurată astăzi, 17 iulie 2024, în cele 6 centre de concurs organizate la nivelul județului Cluj, au fost prezenți 1.562 de candidaţi, reprezentând 86,44 %, dintre cei 1807 candidați cu drept de participare la această probă scrisă.

Precizăm faptul că în județul Cluj, s-au înscris pentru susținerea concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate din învăţământul preuniversitar un număr de 1.874 de candidați, dintre care 384 candidați sunt din promoția curentă.

În județul Cluj nu s-au înregistrat situații de candidaţi eliminaţi din examen pentru fraudă sau tentativă de fraudă, iar 245 dintre candidaţi au optat pentru a se retrage din motive personale/medicale, în conformitate cu prevederile legislației în vigoare.

Subiectele, traducerea acestora în limbile minorităților naționale, precum și baremele de evaluare pentru totalul celor 160 de discipline de concurs sunt asigurate de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație și au fost publicate pe site-ul www.subiecte.edu.ro, după susținerea probei scrise, astăzi, 17 iulie 2024.

Primele rezultate la proba scrisă vor fi afișate în data de 23 iulie 2024, la sediul  Inspectoratului Școlar Județean Cluj, dar și pe site-ul http://titularizare.edu.ro

Contestațiile se depun în scris la sediul Inspectoratului  Școlar Județean Cluj sau se transmit prin poștă electronică (scanat) la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. , în zilele de 23  iulie 2024, după afișarea rezultatelor, până la ora 21:00, respectiv în data de 24 iulie 2024, până la ora 12:00.

Rezultatele finale se vor afișa la sediul Inspectoratului Școlar Județean Cluj și pe site-ul http://titularizare.edu.ro, în data de 31 iulie 2024.

Pentru angajarea pe durată nedeterminată (titularizare) candidații trebuie să obțină la proba scrisă minimum nota 7.00 (șapte), iar pentru angajarea pe durată determinată (suplinire), minimum nota 5.00 (cinci).

Repartizarea candidaților pe posturi, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice, organizate de către Inspectoratul Școlar Județean Cluj, în perioada 1–30 august 2024.

Toate informațiile, precum și calendarul complet al mobilității personalului didactic din învățământul preuniversitar, sunt disponibile și pe site-ul Inspectoratului Școlar Județean Cluj_ https://www.isjcj.ro/resurse-umane/mobilitate-personal/.

Te-ar putea interesa și: