Grădina Botanică „Alexandru Borza” a Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) va redeschide la finalul acestei săptămâni sectorul amenajat special pentru persoanele cu deficiențe de vedere, care vor putea atinge plantele și vor putea citi în sistem Braille descrierea acestora, transmit reprezentanţii UBB.
Deschiderea și prezentarea spațiului vor avea loc vineri, 10 noiembrie 2023, de la ora 10.30, în prezența Rectorului UBB, prof. univ. dr. Daniel David, a Prorectorilor UBB și a Preşedintelui Asociaţiei Nevăzătorilor din România – filiala Judeţeană Cluj, Florentin-Cristian Rădulescu.
„Sectorul destinat persoanelor cu deficiențe de vedere este unul inedit, care se desfășoară pe o suprafaţă de aproximativ 150 m2. Aici sunt expuse plante ale căror însuşiri le fac sesizabile, altfel decât vizual: specii ale căror organe secretă uleiuri eterice, mirosul degajat putând fi uşor sesizat cu ajutorul simţului olfactiv, dar şi plante cu o formă specifică a frunzelor sau florilor, sesizabile cu ajutorul simţului tactil. Sunt prezentate aproape 40 de specii, intre care zambilele, levănţica, melisa, rozmarinul, petuniile, leuşteanul, lămâița ş.a. Explicațiile (denumire ştiinţifică, origine, importanţă, economică şi/sau medicinală) pentru fiecare specie sunt oferite atât în limbaj clasic, cât şi în cel specific Braille”, afirmă directorul Grădinii Botanice „Alexandrul Borza” a UBB, prof. univ. dr. Mihai Pușcaș.
„UBB încearcă, iar până acum a și reușit, să fie o universitate a întregii comunități, iar acest lucru implică, alături de un act didactic și de cercetare la standarde cât mai înalte, și aplicarea unei politici concrete de incluziune. Ne-am făcut o datorie de onoare din a ne deschide către toate categoriile de public și asta facem și acum, prin zona dedicată persoanelor cu deficiențe de vedere aflată în apropierea Grădinii Japoneze din Grădina Botanică a UBB, pe care o redeschidem complet renovată și modernizată”, precizează rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.
Deschiderea zonei dedicate persoanelor cu deficiențe de vedere va fi însoțită de o acțiune amplă de ecologizare, care va implica peste 150 de studenți voluntari ai UBB. Aceștia vor pregăti, ca în fiecare an, Grădina Botanică pentru sezonul rece, acțiunea fiind inclusă în programul UBB Goes Green, dezvoltat de Universitatea Babeș-Bolyai.
Sursa foto: Grădina Botanică/Facebook