ECONOMIC

Economic

Ministrul Finanțelor spune că dobânzile ar putea să scadă în perioada următoare

Ministrul Finanțelor precizează faptul că, are veşti bune pentru deţinătorii de credite. Dobânzile ar putea scădea în următoarea perioadă.

 „România are un atu față de multe alte țări din regiune. Mai este loc ca politica monetară să vină, să susțină din spate. Mai este loc ca dobânzile să scadă, mai este loc ca rezervele minime obligatorii să scadă. De acolo putem să mai dăm încă un impuls economiei – politica fiscală care merge, dar nu mai are la fel de mult loc, spațiu, vor să fie împinse și de politica monetară.

În alte țări din UE deja dobânzile sunt la zero și nu mai este loc sau sunt chiar negative. Aici mai este loc să coborâm dobânda și să impulsionăm economia și în perioada următoare”, a declarat Ministrul.

Economic

Sunt în creştere tariferele din parcarea Aeroportului Internaţional “Avram Iancu”

Astăzi s-au aprobat noile tarife, pentru parcarea Aeroportului Internațional ”Avram Iancu”, de către Consiliul Judeţean Cluj. Aceste tarife vor fi majorate cu rata inflaţiei. 

Economic

În primele 9 luni din 2020 peste 8000 de firme şi-au suspendat activitatea

Peste 8000 de firme şi-au suspendat activitatea în primele 9 luni din 2020, conform datelor de la Oficiul Naţional al Registrului Comerţului (ONRC).

Economic

România, pe locul 31 în Europa în privinţa puterii de cumpărare a populaţiei

România se clasează pe locul 31 în clasamentul european al puterii de cumpărare. 

Pentru o navigare cât mai bună pentru dumneavoastră, folosim cookie-uri pe site-ul nostru. Unele dintre ele sunt esențiale pentru funcționarea site-ului, în timp ce altele ne ajută să îmbunătățim acest site și experiența utilizatorului (cookie-uri de urmărire). Navigând în continuare, vă exprimați acordul cu folosirea tehnologiei de cookie.