Banca Naţională a României lansează de luni, în circuitul numismatic, o monedă din argint cu tema ''125 de ani de la naşterea Anei Aslan''.
Conform unui comunicat al Băncii Centrale, moneda are o valoare nominală de 10 lei, forma rotundă, diametrul de 37 mm, greutate de 31,103 grame şi cant zimţat.
Aversul monedei redă clădirea Universităţii de Medicină şi Farmacie "Carol Davila" din Bucureşti, inscripţia în arc de cerc "ROMANIA", stema României, valoarea nominală "10 LEI" şi anul de emisiune "2022".
Reversul monedei prezintă portretul şi numele doctorului Ana Aslan şi anii între care a trăit aceasta "1897" şi "1988".
Monedele din argint, ambalate în capsule de metacrilat transparent, vor fi însoţite de broşuri de prezentare, precum şi de certificate de autenticitate, redactate în limbile română, engleză şi franceză. Pe certificatele de autenticitate se găsesc semnăturile guvernatorului BNR şi casierului central.
Tirajul maxim pentru moneda din argint este de 5.000 de piese.
Preţul de vânzare pentru moneda din argint este de 480,00 lei, exclusiv TVA, inclusiv broşura de prezentare şi certificatul de autenticitate.
Monedele din argint cu tema 125 de ani de la naşterea Anei Aslan au putere circulatorie pe teritoriul României.
Lansarea în circuitul numismatic a acestor monede din argint se realizează prin sucursalele regionale Bucureşti, Cluj, Constanţa, Dolj, Iaşi şi Timiş ale Băncii Naţionale a României.