Inspecţiile fiscale pe anul 2023 se vor concentra pe TVA, tranzacţii pe persoane afiliate, contribuabilii care au beneficiat de diverse forme de ajutor din partea statului, precum şi pe industriile cu creştere economică, nereflectată în volumul de taxe declarat, a anunţat, marţi, la o conferinţă de specialitate, preşedintele Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF), Lucian Heiuş.
"Conform strategiei ANAF, eficienţa colectării se va realiza prin sprijinirea conformării, în special, precum şi din combaterea evaziunii fiscale la declarare şi plata impozitelor şi taxelor. ANAF continuă procesul de reformă, implementarea planurilor de eficientizare a activităţii şi, nu în ultimul rând, colaborarea eficientă pe plan internaţional şi deschiderea către bunele practici adoptate de către alte state. Obiectivele strategice ale ANAF prin simbioza a două componente strategice principale: digitalizarea şi gestionarea eficientă a resurselor umane. La rândul lor, obiectivele strategice pentru perioada 2021 - 2024 vor contribui la creşterea accelerată a veniturilor colectate de ANAF şi la combaterea eficientă a evaziunii fiscale. În 2023, inspecţiile fiscale se vor concentra pe TVA, tranzacţiile pe persoane afiliate, contribuabilii care au beneficiat de diverse forme de servicii din partea statului, dar şi în industriile cu creştere economică în ultima perioadă, creştere care nu s-a reflectat şi în volumul de taxe declarate", a spus Heiuş, potrivit Agerpres.
Reprezentanţi ai autorităţilor şi mediului de afaceri participă, marţi, la evenimentul cu tema "Bugetul şi fiscalitatea 2023: la ce să se aştepte economia", în cadrul seriei de conferinţe CursdeGuvernare (CDG).