Studenții UMF vor beneficia de abonamente gratuite pentru transportul în comun

În urma unei înţelegeri cu Universitatea de Medicină si Farmacie „Iuliu Haţieganu”, Compania de Transport Public Cluj-Napoca va elibera abonamente de transport gratuite şi cu reducere pentru studenţii, masteranzii şi doctoranzii Universității de Medicină și Farmacie „Iuliu Haţieganu” înscriși în anul universitar 2020-2021.

Aceste abonamente se vor putea încărca pe cardul contactless lunar la unul din Punctele de Ticketing. Prima încărcare din fiecare nou an universitar trebuie făcută la un Centru de vânzare carduri, pentru verificarea documentelor solicitate. Abonamentele se pot prelungi lunar și la automatele din stații, doar înainte de expirare.

Pentru încărcarea abonamentelor gratuite și cu reducere sunt necesare:

- Cartea de identitate;

- Carnetul vizat pe anul universitar 2020-2021 sau o adeverință emisă de universitate care atestă calitatea de student, forma de învățământ  (cu frecvență, buget sau cu taxă) și anul de studiu;

- Unul din cardurile nebancare StudCard, ISIC Student, Euro<26Student, OMNIPASS,  A Card/A Kártya si City Card( numai pentru punctele 1,3,4,5,6);

- Copie după certificatul de deces al părintelui sau adeverință care atestă plasamentul.