Potrivit companiei de consultanță Zenith, investiţiile în publicitate din România vor scădea cu 3,5% în acest an, iar mediul digital din ţara noastră va atrage un sfert din bugetele media până în 2023.
De asemenea, piaţa globală de publicitate şi-a revenit mai rapid decât fusese prognozat, după căderea severă din T2 cauzată de pandemia de coronavirus. Zenith Advertising Expenditure Forecasts anunță că va încheia anul 2020 cu o scădere de 7,5% la valoarea de 587 miliarde de dolari. Totodată, este o îmbunătăţire semnificativă faţă de prognoza Zenith din iulie care prevedea o scădere de 9,1%.
Compania de consultanță estimează că la nivel mondial, investiţiile în publicitate vor creşte cu 5,6%, atingând 620 milliarde de dolari în 2021 fiind o creştere ajutată de situaţia excepţională din 2020, precum şi de amânarea Jocurilor Olimpice de vară şi a turneului de fotbal UEFA Euro.
Astfel, în ciuda acestui stimul, cheltuielile vor rămâne sub valoarea de 634 miliarde de dolari cheltuită în 2019. În 2022, investiţiile în publicitate vor creşte cu 5,2% şi vor ajunge la 652 miliarde de dolari, depăşind anul 2019 cu 18 miliarde de dolari, iar cu toate acestea, vor fi mai mici cu aproximativ 70 miliarde de dolari decât ar fi fost dacă ar fi urmat cursul pre-pandemic.
Zenith prevede în România o scădere cu 3,5% a investiţiilor media până la sfârşitul anului, cinema, presa, radio şi outdoor fiind mediile cele mai afectate. Totodată începând cu 2021 este aşteptată o uşoară revenire a pieţei de publicitate, iar pentru 2022, o creştere de 2,2%, susţinută în principal de investiţiile din TV şi Digital. Aceste previziuni se bazează pe ipoteza că economia globală va începe să se redreseze în ritm susţinut, după introducerea în 2021 a vaccinurilor împotriva COVID-19 şi sunt supuse incertitudinii despre cât de rapidă va fi această redresare.
Zenith estimează că investiţiile globale în publicitatea digitală vor creşte cu 1,4% în 2020 şi îşi vor mări cota din totalul investiţiilor în publicitate la 52% de la 48% în 2019.