Primarul Emil Boc a declarat faptul că, municipiul Cluj-Napoca nu va intra în carantină de weekend şi nici în carantină generalizată, ci doar se va restricţiona accesul în mall-uri.
„Nici carantină de weekend, nici carantină generalizată, ci doar măsuri punctuale, cum ar fi, de exemplu, accesul restricționat în mall-uri, raportat la capacitatea mall-ului. Premierul a avut o atitudine extrem de echilibrată, spunând că, pe de o parte, e nevoie de protejarea sănătății populației, pe de altă parte, de menținerea economiei deschise. Carantina a rămas ca o soluție extremă, de evitat, ca ultimă soluție, și accentul să fie pe măsuri alternative la carantină, atât în București, cât și în țară”, a declarat Emil Boc.
De asemenea, primarul municipiului Cluj-Napoca a precizat că, premierul a spus că ar trebui să se întărească actualele măsuri.
“Concluziile discuției cu premierul Florin Cîțu au fost, anunțate de Emil Boc, au fost: Să se întărească actualele măsuri în vederea respectării cu strictețe a acestora prin implicarea Poliției Locale și a Poliției Naționale, vor fi impuse printr-un act legislativ de nivel național unele măsuri noi suplimentare care vor întări măsurile existente actuale, fără a se ajunge la carantină. Nici carantină de weekend, nici carantină generalizată, ci doar măsuri punctuale, cum ar fi, de exemplu, accesul restricționat în mall-uri, raportat la capacitatea mall-ului”, a declarat Emil Boc.