Lucrări artistice din materiale reciclate, expuse și vândute la Cluj în folosul vecinilor din Ucraina

O expoziție cu lucrări realizate din produse reciclate și neconvenționale poate fi vizitată la Cluj, la Centrul de Cultură Urbană de la Casino, până în data de 13 martie.

Organizat de Asociația Art Mirror, Cluj International Women’s Club și Alfabetul Scripor, evenimentul este un manifest pro cultural despre aportul pe care femeile îl aduc în societate atât pe timp de pace, cât și în vreme de război.

Lucrările sunt accesibilizate pentru persoane nevăzătoare sau cu deficiențe de vedere, iar banii obținuți din vânzarea lucrărilor și ilustrațiilor merg spre refugiații și locuitorii din Ucraina, în contextul războiului din țara vecină.

„Am pregătit expoziția încă de acum o lună, când era pace și aveam o oarecare liniște în sufletele și-n inimile noastre. Chiar și în aceste condiții, vrem să realizăm expoziția; evenimentul celebrează forța feminină în luna martie.

Am decis, împreună cu artiștii care expun, să oferim posibilitatea de a cumpăra lucrările, iar banii vor merge spre Institutul Român pentru Pace (PATRIR). PATRIR va direcționa banii strânși în cadrul expoziției spre vecinii noștri ucraineni, care înfruntă grele provocări în aceste zile. Vrem să simtă că suntem alături de ei”, a declarat președintele Asociației Art Mirror, Cristina Cantemir.

Expoziția „Sustainable Art Exhibition - Celebrating Women” cuprinde peste 30 de ilustrații realizate pe hârtie reciclată și passepartout din dopuri de vin, origami, precum și sculpturi și instalații artistice. Toate materialele folosite sunt reciclate.

expozitie art mirror 1

Expoziția, accesibilă și persoanelor nevăzătoare, cu ajutorul alfabetelor Braille și Scripor

Cu ajutorul alfabetului Scripor, nevăzătorii și persoanele cu deficiențe de vedere  pot să să identifice, să scrie, să citească, să recunoască și să diferențieze culorile în mod tactil.

Inventatorul său, clujeanului Tudor Scripor, a fost premiat cu Medalia de Aur la Salonul Internaţional de Inventică de la Geneva în aprilie 2019.

Cuvântul- „culoare", indiferent de limbă, dialect, cultură, zonă geografică, a fost redus la un simbol, unic, simplu și universal. Culoarea este reprezentată printr-o combinație de puncte, acestea fiind poziționate într-o celulă asemănătoare alfabetului Braille, completându-l cu reprezentarea culorilor.

„În curând, milioanele de persoane cu dizabilități vizuale vor putea avea o experiență completă și emoționantă chiar și la o expoziție de artă ori la vizitarea unui muzeu”, spun reprezentanții Asociației Alfabetul Scripor, partenerii expoziției.

O parte dintre lucrările expuse sunt creația unor artiști din comunitatea nevăzătorilor. De asemenea, clujenii vor putea admira lucrările mai multor artiști recunoscuți la nivel internațional printre care Ioana Man, Flaviu Moldovan, Cristina Cantemir, Silviu Ciora, Roxana Oroian, Ana Coroi și Cristina Andriuc.

Lucrările pot fi cumpărate, iar banii vor merge spre vecinii din Ucraina, cu ajutorul Insitutului Român pentru Pace, PATRIR.

Evenimentul este organizat de Asociația Art Mirror, în parteneriat cu Asociația Alfabetul Scripor, Asociația CIWIC (Cluj International Women’s Club), Transylvanian Opera Academy, PATRIR și Fundația Inocenti.