INTERZICEREA burgerului vegetarian!

 

Restaurantele şi magazinele din Uniunea Europeană ar putea să nu mai aibă voie să promoveze produse precum „burger vegetarian" sau „cârnaţi vegetarieni", dacă fermierii vor avea câştig de cauză într-o dezbatere care va avea loc săptămâna aceasta în Parlamentul European, transmite Reuters.

Parlamentul European va vota săptămâna aceasta o serie de amendamente care ar limita utilizarea unor cuvinte precum „hamburger" sau „cârnaţi" numai pentru etichetarea produselor din carne. O altă propunere cere restricţionarea unor termeni precum „similar" cu laptele, untul sau brânza pentru produsele care nu conţin lactate.

Fermierii susţin că aceste măsuri sunt necesare pentru a-i proteja pe consumatori de inducerea în eroare. Organizaţiile medicale, cele de protecţie a mediului şi companiile care realizează produse vegetariene susţin că acesta ar fi un pas înapoi în îndeplinirea obiectivelor de mediu şi de sănătate ale blocului comunitar.

Asociaţia fermierilor europeni Copa Cogeca susţine că Uniunea Europeană ar trebui să pună punct unor descrieri "suprarealiste". Copa Cogeca precizează că autorizarea unor termeni precum "burger vegetarian" ar deschide o cutie a Pandorei care ar crea confuzie în rândul consumatorilor şi i-ar prejudicia pe fermieri.