Florin Ștefan, pictor, profesor universitar și președinte al federației Centrului de Interes, a discutat alături de jurnalistul media9, Ionel Lespuc, despre estetica municipiului Cluj-Napoca la emisiunea Real Estate Agenda de la Napoca Live.
Cei doi au discutat despre culorile și proporțiile Clujului: ,,Culorile și proporțiile Clujului au fost generate în primul rând de forma geografică, dealurile din jur și râul acesta care parcurge orașul’’, a declarat Florin Ștefan la Napoca Live.
,,Au fost niște valuri, Clujul s-a extins în timpul epocii comuniste când s-au construit acele cartiere, care arată cum arată, pe care nu le poți ignora. E foarte greu să mai schimbi ceva, poți eventual să le mai înghesui cu noi clădiri, lucru care s-a întâmplat în anii 2000, acesta fiind un al doilea val pe care îl consider distructiv. În general nu ne putem lăuda cu ce a rămas’’, a mai adăugat pictorul.
De asemenea, s-a discutat despre monumentele din Cluj: ,, A fost în anii ‘90 un mare impuls să ne marcăm teritoriul, am dat jos emblemele sovietice dar ideea de a pune repede ceva în locul lor ne-a fost fatală. Mă simt lezat că Avram Iancu este reprezentat în acest fel, construcția aceea este de un amatorism care ne afectează pe toți. Dacă te uiti la Avram Iancu și îl analizezi, vorbind din punct de vedere estetic, este ca un soldățel de plastic supradimensionat cu un paloș în mână. Este un kitsch’’, a declarat Florin Ștefan.
,,Crucea de pe Cetățuie suferă de aceași problemă, este kitsch-oasă, nu arată bine, nu e vorba de ideea că este o cruce acolo, ci de felul în care arată’’, a mai adăugat pictorul.