Cadrele didactice sunt puse în situaţia de a găsi noi metode prin care să menţină copiii atenţi la lecţie.
Invitată în cadrul emisiunii În Spatele unui Copil Fericit de la Napoca Live, profesoara şi fondatoarea Şcolii Finlandeze ERI Sibiu, Elena Lotrean a explicat cum poate un profesor să menţină atenţia copiilor în clasă.
“Să fii profesor este o meserie frumoasă şi provocatoare. În primul rând ai nevoie ca tu să fii bine cu tine şi să ai la dispoziţie toate instrumentele necesare pentru a putea să aduci bucuria în clasă. Asta înseamnă o formare pedagogică iniţială şi ulterioră. Vorbim despre dezvoltare personală continuă. Cred că profesorii trebuie să fie primii din lume care ştiu ultimele noutăţi din meseria lor. Lucrurile se schimbă şi pentru a transmite mai departe avem nevoie să fim formaţi. Profesorii au nevoie să înveţe tot timpul. Învăţarea nu se termină odată cu şcoala. Vrem să facem educaţie cu bucurie. Nu vrem să facem educaţie cu frică”, a explicat Elena Lotrean.
Aceasta a spus că în cadrul Şcolii Finlandeze ERI Sibiu a construit o altfel de abordare educaţională.
“Noi ne-am construit întreaga abordare educaţională pe patru inteligenţe. Vorbim despre inteligenţa fizică, emoţională, mentală şi spirituală”, a precizat Elena Lotrean la Napoca Live.