Primarul municipiului Cluj-Napoca, Emil Boc, a anunţat că a fost obţinută aprobarea Ministerului Dezvoltării Regionale pentru a fi construită creşa din HUB-ul educaţional Borhanci.
Invitat în cadrul emisiunii de la Napoca Live, Talk Show Direct cu Lucian Danciu, Emil Boc a explicat că se construiesc în continuare creşe în Cluj-Napoca.
“Tocmai am obţinut aprobarea Ministerului Dezvoltării Regionale de a construi mega creşa din Borhanci. Vom construi cea mai mare creşă din Cluj. Vom semna contractul probabil săptămâna viitoare. Facem creşă în continuare în Iris, în Parcul Feroviarilor. Nu ne oprim. Trebuie să facă infrastructură şi cei din Zona Metropolitană. Lucrurile intră într-o relativă normalitate. Îi înţeleg pe părinţii care sunt în Zona Metropolitană pentru că îşi doresc cea mai bună soluţie de educaţie pentru copiii lor. Noi cu administraţia avem de discutat”, a declarat Boc.
Creşa din HUB-ul Borhanci va conține 11 grupe a câte 9 copii și va fi amenajată cu 11 săli de dormit și 6 săli de joacă, desfășurată pe 2.409,13 mp. Clădirea creșei va avea o formă regulată de dreptunghi, cu 7 curți, 2 interioare și 5 situate perimetral și va fi desfășurată pe un singur regim de înălțime. În interior vor fi amenajate spații destinate copiilor, mecanism de intrare cu filtru, vestiare, izolator, grupuri sanitare, bucătărie, spălătorie, spații tehnice.
În exterior vor fi amenajate platforme carosabile, scări de acces spre curtea interioară, zonă de joacă, nisipar, precum și grădini pentru studiul naturii cu legume și flori.