Consiliul Județean Cluj a început lucrările de construire a unui pod provizoriu în localitatea Someșu Rece, comuna Gilău, pe drumul județean 107P.
Lucrările de intervenție în regim de primă urgență vizează construirea unui pod provizoriu în amonte de podul situat la poziția kilometrică 4+310 pe care circulația se desfășoară cu restricții de viteză și tonaj în urma degradărilor descoperite la structura de rezistență.
Podul provizoriu va fi construit pe o structură metalică, va avea o lungime de 40 de metri și este prevăzut cu o bandă de circulație, traficul urmând să se desfășoare, alternativ, pe ambele sensuri. De asemenea, podul provizoriu este prevăzut și cu un trotuar destinat pietonilor.
Până la finalizarea construirii podului provizoriu, circulația pe podul din localitatea Someșu Rece, de la kilometrul 4+310, se desfășoară, în continuare, cu anumite restricții, după cum urmează:
Accesul este interzis vehiculelor cu masa totală maxim autorizată mai mare de 3,5 tone sau care au o înălțime mai mare de 2,5 metri;
Viteza de circulație este limitată la 5 km/h;
Impunerea unui interval de cel puțin 40 metri între vehicule.
Reamintim, în acest context, faptul că, în urma expertizării tehnice a podului, au fost executate în regim de urgență lucrări de punere în siguranță, prin montarea unei palei metalice pe un pilon de susținere și a unor prese care țin podul sub presiune.
În cadrul lucrărilor de modernizare și reabilitare, din fonduri europene, care vizează drumul județean 107P (DN 1) Gilău – Mărișel – DN 1R, vechiul pod va fi demolat și va fi construit un pod nou.
“Scopul construirii podului este de a permite derularea circulaţiei rutiere pe acest drum de mare interes, mai ales turistic, în deplină siguranţă. Termenul de finalizare a lucrării este de maximum 30 de zile. Ulterior, vechiul pod va fi demolat, urmând a fi construit unul nou, conform celor mai exigente standarde în domeniu”, a declarat Preşedintele CJ Cluj, Alin Tişe.