În calitate de partener în organizarea evenimentului Raliul Clujului Mobil 1 Star Lubricants – ediția 2022, Consiliul Județean Cluj aduce la cunoștința tuturor celor interesați faptul că la sfârșitul săptămânii vor avea ocazia să urmărească spectaculoasa întrecere sportivă pe patru roți la care și-au anunțat participarea cei mai valoroși și în formă piloți de raliuri ai momentului din România.
Competiția, care se va desfășura în perioada 8 - 9 octombrie, se constituie ca a 8-a etapă a Campionatului Național de Raliuri – Betano – 2022.
Startul festiv al competiției va avea loc vineri, 7 octombrie, cu începere de la ora 19.00, pe scena amplasată pe esplanada de la Cluj Arena.
Programul celor două zile de competiție și intervalele orare în care accesul rutier public este restricționat pe traseele pe care se vor desfășura probele sunt următoarele:
- sâmbătă, 8 octombrie, DJ 103V Someșu Rece – Stolna, între km 0+000 și km 6+700 (sector închis circulației publice în intervalul orar 6.30 – 12.00). Traseu de ocolire: Someșu Rece – Gilău – Luna de Sus – Stolna și retur;
- sâmbătă, 8 octombrie, DJ 107T Mărișel – Măguri Răcătău (DJ 107S), între km 1+100 și km 11+600 (sector închis circulației publice în intervalul orar 12.00 – 19.00). Traseu de ocolire: Măguri Răcătău – Gilău – Mărișel și retur;
- sâmbătă, 8 octombrie, DJ 103K (DN 1) Căpușu Mare – Agârbiciu – Râșca, între km 2+650 și km 20+280 (sector închis circulației în intervalul orar 13.00 – 20.00). Traseu de ocolire: Râșca – Beliș – DN 1 și retur;
- duminică, 9 octombrie, DJ 103K (DN 1) Căpușu Mare – Agârbiciu – Râșca, între km 0+000 și km 20+280 (sector închis circulației în intervalul orar 7.30 – 15.00); Traseu de ocolire: Râșca – Beliș – DN 1 și retur.