Volodimir Zelenski, în Congresul Statelor Unite: Banii voştri nu sunt caritate. Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a declarat miercuri, 21 decembrie, în Congresul Statelor Unite că asistenţa de zeci de miliarde de dolari pe care a aprobat-o pentru a spijini Ucrainei să lupte împotriva invaziei ruse nu reprezintă un gest de caritate, ci o investiţie în securitatea globală, informează Reuters.

Volodimir Zelenski şi-a exprimat speranţa în faţa congresmenilor reuniţi în Camera Reprezentanţilor că aceştia vor continua să susţină în mod bipartizan Ucraina, un aspect important având în vedere că republicanii urmează să deţină majoritatea începând cu 3 ianuarie.

"Banii voştri nu sunt caritate"."Sunt o investiţie în securitatea şi democraţia globale", a afirmat preşedintele Ucrainei, potrivit Agerpres.

Zelenski a arătat că Ucraina a obţinut în primul rând o victorie psihologică asupra Moscovei. „Contrar tuturor calculelor şi scenariilor sumbre, Ucraina nu a căzut. Ucraina este în viaţă. Şi asta îmi dă un motiv bun pentru a împărtăşi cu voi prima noastră victorie comună.

Am învins ruşii în bătălia pentru a cuceri conştiinţa lumii. Nu ne este frică... Ucraina a obţinut această victorie şi ea ne dă un curaj care inspiră întreaga lume. America a obţinut această victorie... Europenii au obţinut această victorie. Tirania rusă a pierdut controlul asupra noastră”, a spus Volodimir Zelenski.

Preşedintele Zelenski se alătură astfel unei lungi liste de lideri mondiali care s-au adresat unei reuniuni comune a Senatului şi Camerei Reprezentanţilor, tradiţie începută în 1874 cu vizita regelui hawaian Kalakaua şi continuată cu prezenţe aproape legendare, ca cea a prim-ministrului britanic Winston Churchill pe timp de război, dar şi ale unor regi, regine şi a unui Suveran Pontif.

În prezent nu sunt semne ale unor negocieri de pace care să pună capăt războiului. Atât Rusia, cât şi Ucraina, şi-au exprimat dorinţa de a continua lupta, deşi preşedintele Zelenski a menţionat că a discutat cu preşedintele Biden despre o formulă de pace ucraineană în zece puncte.

Planificarea discursului preşedintelui Ucrainei în Congres a început în luna octombrie, potrivit unui consilier al preşedintei democrate a Camerei Reprezentanţilor, Nancy Pelosi, atunci când aceasta s-a întâlnit cu Ruslan Stefanciuk, preşedintele parlamentului ucrainean. Întâlnirea a avut loc cu prilejul participării celor doi oficiali la primul summit parlamentar al Platformei Internaţionale Crimeea, care a avut loc la Zagreb.

La exact 300 de zile după ce trupele ruse au invadat Ucraina şi pe fondul intensificării atacurilor cu rachete asupra oraşelor ucrainene, preşedintele Zelenski s-a adresat congresmenilor americani conştient de faptul că Senatul şi Camera Reprezentanţilor controlează baierele pungii în SUA, notează Reuters.

Momentul ales nu putea fi unul mai potrivit, Congresul fiind pe punctul de a aprobă o nouă tranşă de asistenţă militară şi economică de urgenţă, cu o valoare de 44,9 miliarde de dolari, care se adaugă celor aproximativ 50 de miliarde de dolari deja acordate Ucrainei anul acesta.

Te-ar putea interesa și: