Preşedintele american Joe Biden a efectuat luni o vizită-surpriză în capitala Ucrainei, Kiev, într-o demonstraţie majoră de sprijin cu câteva zile înaintea marcării unui an de la declanşarea invaziei ruse în Ucraina, la 24 februarie 2022, context în care Moscova desfăşoară un atac masiv pe frontul din estul Ucrainei, transmit agenţiile de presă.
EFE menţionează că aceasta este prima vizită a preşedintelui american de la declanşarea invaziei ruse.
Biden s-a întâlnit la Kiev cu omologul său ucrainean Volodimir Zelenski. Cei doi lideri s-au văzut ultima dată la 21 decembrie, în timpul unei deplasări istorice a preşedintelui ucrainean la Washington, în cadrul primei sale vizite în străinătate după izbucnirea războiului.
Biden a anunţat cu prilejul vizitei sale la Kiev un ajutor suplimentar în valoare de 500 de milioane de dolari şi a transmis că în această săptămână va anunţa noi sancţiuni împotriva Rusiei.
Preşedintele american a promis noi arme Ucrainei, asigurând totodată această ţară de sprijinul 'neclintit ' al SUA în faţa invaziei ruse, potrivit Agerpres.
'Voi anunţa livrarea altor echipamente esenţiale, în special muniţie de artilerie, sisteme antiblindaj şi radare de supraveghere aeriană', a afirmat Joe Biden, potrivit unui comunicat al Casei Albe, citat de AFP.
La rândul său, Zelenski a declarat că a discutat cu Biden despre armament cu rază lungă de acţiune.
Vizita lui Biden nu a fost anunţată din raţiuni de securitate. Detaliile referitoare la programul şi la modul în care Biden a ajuns la Kiev rămân neclare, scrie dpa.