Veneţia şi laguna sa nu vor fi adăugate pe lista patrimoniului mondial aflat în pericol, conform deciziei anunţată de Comitetul Patrimoniului Mondial reunit la Riad, decizie care nu ţine seama de recomandările unor experţi UNESCO ce avertizau că Italia nu face suficient pentru a proteja oraşul de impactul schimbărilor climatice şi al turismului de masă, transmite AFP, potrivit Agerpres.
"Comitetul a luat decizia de a nu include Veneţia pe lista patrimoniului mondial în pericol", a anunţat UNESCO.
Acest anunţ vine după decizia Veneţiei de a introduce din 2024, de probă, o taxă de cinci euro pe care turiştii care petrec doar o zi în Oraşul Dogilor vor trebui să o plătească. Obiectivul principal al acestei măsuri este de a descuraja vizitatorii de o zi, care contribuie la aglomerarea oraşului celebru în întreaga lume pentru operele sale de artă, podurile şi canalele sale.
În 2024, această taxă ce poate fi plătită online, va fi introdusă pentru maximum 30 de zile în care numărul de turişti este în mod tradiţional mai mare, în special în weekend-urile cu punte din primăvară şi în perioada verii. Calendarul zilelor în cauză va fi publicat ulterior. Vor fi scutite de această taxă persoanele sub 14 ani şi turiştii care petrec cel puţin o noapte la faţa locului.
Veneţia, oraş insular fondat în secolul al V-lea şi care a devenit o mare putere maritimă în secolul al X-lea, se întinde pe 118 insuliţe. Oraşul şi laguna sa au fost înscrise pe lista patrimoniului mondial UNESCO în anul 1987.
Veneţia este unul dintre cele mai vizitate oraşe din lume. În perioada de vârf 100.000 de turişti dorm la Veneţia, pe lângă zeci de mii de vizitatori zilnici, în condiţiile în care în centrul oraşului trăiesc doar aproximativ 50.000 de veneţieni, iar numărul acestora continuă să scadă.