Comisia Europeană discută stabilirea unei noi ţinte de interzicere a vânzărilor de maşini cu motoare pe benzină şi motorină, iar aceasta ar putea fi 2035.
"Bruxelles-ul pregăteşte condamnarea la moarte a motoarelor termice", precizează publicaţia Politico.
În momentul de faţă, oficialii Comisiei Europene analizează posibilitatea de a impune o reducere a emisiilor cu 60% până în 2030, mult peste obiectivul de 37,5% menţionat iniţial. Până în 2035, obiectivul ar putea fi de reducere cu 100% a emisiilor.
Acest proiect va fi prezentat pe 14 iulie şi apoi va intra în discuţia statelor membre şi a Parlamentului European.