Un nou studiu internaţional, publicat în iunie de Nature Neuroscience, corelează autismul cu modificări ale microbiomului prin axa intestin-creier, deschizând noi oportunităţi de tratament, transmite marţi agenţia israeliană TPS, scrie Agerpres.
Studiul, desfăşurat de o echipă internaţională de experţi în microbiom, a identificat dovezi convingătoare care corelează microbiomul intestinal cu tulburări din spectrul autismului. Cercetătorii au identificat diferenţe importante în ceea ce priveşte microbiomul indivizilor cu autism din diferite cohorte de studiu din întreaga lume, ceea ce arată că schimbările de microbiom sunt o caracteristică comună asociată autismului.
Mai mult decât atât, cercetătorii au descoperit corelaţii între modificările de microbiom şi factori imunitari, printre care şi markerul inflamator IL-6, în indivizi cu autism.
Aproximativ 75 de milioane de oameni suferă de tulburări din spectrul autist, sau ASD. Mulţi dintre ei au probleme de a comunica şi de a interacţiona cu alţi oameni şi manifestă comportamente restrânse şi/sau repetitive. Persoanele din spectrul autist pot avea modalităţi diferite de învăţare, mişcare sau de a-şi concentra atenţia.
"Corelaţia dintre modificările microbiomului şi markerii sistemului imunitar oferă informaţii valoroase despre modul în care microbiomul poate influenţa sănătatea indivizilor diagnosticaţi cu autism", a declarat Prof. Evan Elliott de la Universitatea Bar-Ilan, care a avut un rol important în acest studiu. El a adăugat că "succesul tratamentului cu microbiom fecal în modularea speciilor microbiene relevante reprezintă o cale promiţătoare pentru viitoare intervenţii terapeutice"
Substanţele chimice eliberate în intestine de microbiom influenţează dezvoltarea creierului, începând de la naştere. Studiul susţine ideea că ţintind axa intestin-creier, semnalele biochimice care se produc între tractul gastrointestinal şi sistemul nervos central pot deschide o nouă abordare terapeutică pentru un subgrup specific de indivizi cu autism. O abordare personalizată are potenţialul de a îmbunătăţi semnificativ rezultatele şi calitatea vieţii pentru indivizii din spectrul autist.